Reguli de bune maniere pe care Kate Middleton nu le încalcă niciodată. Expertul de etichetă al Familiei Regale din Marea Britanie a spus toate secretele Ducesei:

Expertul de etichetă al Familiei Regale din Marea Britanie împărtăşeşte secretele ducesei în ceea ce priveşte regulile de bune maniere de la care Kate Middleton nu se abate niciodată.

Myka Meier, expertul de etichetă al familiei regale din Marea Britanie, spune că Ducesa de Cambridge este cunoscută ca fiind o gazdă excelentă, scrie redonline.co.uk. „Îi place să gătească, iar atunci când este gazdă îi place să-şi servească personal oaspeţii“, spune aceasta. Printre regulile de la care ducesa nu se abate niciodată se numără

Specifică pe invitaţie ora la care se termină petrecerea

Trimite o invitaţie atunci când organizezi o petrecere, dar nu sub formă de mail sau sms. „Ducesa foloseşte invitaţiile pe hârtie“, spune Meier. De asemenea, nu uită să specifice ora terminării evenimentului.

Se pregăteşte din timp

Nimănui nu îi place să se aglomereze cu toate lucrurile pe care le are de pregătit în ziua petrecerii. Cu o zi înaintea evenimentului, decoraţi spaţiul, puneţi masa şi începeţi pregătirile în bucătărie. Veţi fi mult mai relaxaţi atunci când se apropie timpul să vă întâmpinaţi oaspeţii, fără să riscţi să vă găsească în bucătărie.

Sărută invitaţii atunci când îi întâmpină

Atunci când întâmpină musafirii, ducesa urmează obiceiurile locale. Cu prietenii şi cunoscuţii apropiaţi, Middleton preferă un sărut pe obraz. Dacă este oaspete, niciodată nu ajunge mai devreme: pentru cocktail-uri, timpul corect este de 10-15 minute după începerea petrecerii, iar dacă participaţi la o cină, nu trebuie să întârziaţi mai mult de 5-10 minute.

Include în aperitiv cel puţin un tip de aliment pentru un număr de trei invitaţi

„Dacă aveţi nouă persoane, ar trebui să serviţi o selecţie de cel puţin trei alimente“, explică Meier. Includeţi o opţiune vegetariană şi proporţionaţi porţiile suficient de mici pentru a le putea mânca dintr-o singură muşcătură. Nu uitaţi să oferiţi scobitori pentru alimentele uleioase.

Face cunoştinţă invitaţilor între ei îninte de începerea cinei

„Ca gazdă, este datoria ta să faci prezentările în cazul invitaţilor care nu se cunosc, asigurându-te că toată lumea este fericită şi se simte confortabil“, spune Meier. Găseşte un subiect comun sau alte conexiuni între ei, lasă-i să discute şi treci la următorul oaspete, astfel încât toate prezentările să fie făcute înainte de a începe cina.

Ţine poşeta în mână

Atunci când ducesa este la un eveniment, întotdeauna îşi ţine geanta în faţă, cu ambele mâini. Niciodată nu pune poşeta pe masă. Dacă vă aşezaţi la masă şi nu există un scaun disponibil, o puteţi agăţa de spătarul scaunului.

Nu se grăbeşte în timpul mesei

Ducesa ia trei muşcături şi pune tacâmurile jos, urmând a continua după o scurtă pauză.

Niciodată nu anunţa că mergi la toaletă

Dacă urmează să mergi la toaletă nu trebuie să anunţi, pur şi simplu te scuzi. Pe măsură ce te ridici, pune serveţelul pe masă şi spune că vei lipsi o scurtă perioadă.